Fiscul centralizează datoriile românilor din ultimii cinci ani. Dar nu aceasta este vestea principală, fiindcă ANAF și-a mai propus, în alte rânduri, să ofere situații ”la zi” ale datornicilor. Reprezentanții ANAF spun că fiecare român care are datorii la stat, acumulate în ultimii cinci ani, va primi decizii de impunere până la data de 15 noiembrie.
”Termenul limită de plată va fi martie 2019”. Anunţul a fost făcut de ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.
Cei care îşi achită datoriile până la finalul acestui an vor primi o reducere de cel puţin 10%.
„Octombrie este termenul până la care colegii mei vor centraliza toate informaţiile. Vom pune martie 2019 termenul de plată, ca şi cei care sunt pe anul ăsta cu veniturile estimate pe 2018. Dar dacă respectivii contribuabili plătesc până la final de decembrie, atunci vom propune un discount zic eu substanţial, nu 5%, minim 10%, categoric. Pentru că acolo statul nu a avut acel rol activ, el nu a informat contribuabilul când trebuia să îl informeze. Şi acum dacă tot vii cu o astfel de centralizare, ca să ai un moment T0, trebuie să vii şi cu un stimul consistent, pentru ca oamenii să îşi plătească. Dacă nu, plătesc în 2019, în martie”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Eugen Teodorovici, deciziile de impunere vor fi pe ultimii cinci ani. Din 2013 până în prezent, efectiv. „Îmi doresc ca 2019 să fie anul în care efectiv curăţăm, stabilim, clarificăm, ca de la 1 ianuarie să începem curat, să nu stea contribuabilul să se gândească oare ce a avut de plată. Un alt discount dacă plătesc până în martie anul viitor, că şi asta poate să fie o variantă. Octombrie este termenul de centralizare. Până la 15 noiembrie este termenul până la care oamenii să fie informaţi”, a conchis ministrul Finanţelor.